23.05.2003 /dwelle
O nouă tehnică de izolare termică
Redactor Elisabeta
Sturdza
Vara, cīnd afară sunt călduri insuportabile, īn biserici şi
castele se menţine o răcoare plăcută şi ştim
că acest lucru este datorat zidurilor groase.
Este la fel de bine ştiut faptul că zidurile subţiri ale
clădirilor noi nu protejază deloc īncăperile de căldura
exterioară.
Zidurile groase preiau căldura zilei, dar nu-i permit să
pătrundă pīnă īn interiorul construcţiei. Noaptea, ele
cedează din nou căldura īnmagazinată peste zi.
Tehnicienii se străduiesc să găsească soluţii pentru
a compensa capacitatea termică redusă a pereţilor exteriori
subţiri.
Una din aceste soluţii a fost găsită de specialiştii de
la Institutul Fraunhofer de sisteme de energie solară din Freiburg. Īn
locul zidurilor groase, este suficient un strat subţire de
tencuială pentru a realiza efectul de egalizare a temperaturii.
Īn tencuială sunt amestecate biluţe minuscule umplute cu
ceară, adaos ce īnmagazinează căldură. Capacitatea
termică a tencuielilor interioare şi a plăcilor de
construcţie uscate este considerabil crescută. Astfel, un strat
acoperitor gros de numai 6 mm poate prelua tot atīta căldură cīt
preia un zid din cărămidă gros de 10 cm.
Parafinele sunt materiale care īşi schimbă starea: La
īncălzire, ele devin lichide, īnmagazinīnd căldură. La
răcire, ele se solidifică, cedīnd din nou căldura. Astfel de
materiale sunt adecvate de minune ca acumulatori latenţi de
căldură.
Pentru a-şi menţine proprietatea descrisă, parafina nu este
amestecată direct īn materialul tencuielii, ci este
"īmpachetată" īn capsule minuscule din material plastic.
Procedeul mai prezintă un avantaj: Biluţele fiind foarte mici,
suprafaţa īnsumată a parafinei este destul de mare. Căldura
din jur trece astfel foarte repede īn ceară.
Institutul Fraunhofer a realizat această nouă clasă de
materiale de construcţie īn colaborare cu firmele BASF, Caparol, Maxit
şi STO. Īntreprinderea Maxit, de exemplu, s-a specializat īn tencuieli
şi produse din ghips, Caparol fabrică mase speciale de
şpacluit. Produsele au īnceput să fie comercializate.
|